loading...

Fiul ei a fost muscat de un sarpe veninos. E socant ce a facut femeia insarcinata apoi

loading...

O femeie insarcinata a supt veninul din piciorul fiului ei, dupa ce acesta a fost muscat de un sarpe cu clopotei.

Jaclyn Caramazza, o femeie care trebuie sa nasca in aceasta luna, a marturisit ca instinctul de mama a preluat controlul, astfel ca a facut orice pentru a-si salva fiul. Copilul a fost muscat in timp ce se plimba pe o poteca, impreuna cu mama sa, in California, aproape de casa.

Micutul a calcat pe ceva maro si a vazut cum sarpele isi ia avant si sare spre el si il musca. In cateva minute, glezna lui s-a umflat si a devenit mov, in timp ce veninul se raspandea in intreg piciorul.

„Am decis sa sug veninul din cele doua intepaturi”, a povestit femeia.

Expertii au declarat ca nu recomanda aceasta actiune, deoarece veninul s-ar putea raspandi in sistemul nervos al salvatorului. Chiar si bebelusul nenascut al femeii era in pericol de a intra in contact cu veninul dupa aceasta operatie.

Sursa

 

loading...

Si-a iubit fetita pana cand si-a dat duhul. Inainte sa moara, a ascuns-o in baie. Politistii au ajuns rapid la fata locului si au aflat motivul socant pentru care femeia a facut asta. Viata bate filmul

loading...

Jessica Arrendale este o mama eroina. Si-a ascuns fetita in toaleta inainte de a muri. A luat decizia rapid dupa ce criminalul ei a lovit-o la cap.

In ciuda loviturii puternice pe care a primit-o in moalele capului, Jessica nu si-a pierdut puterile sa isi salveze fetita de sase luni in ultimele clipe ale vietii sale.
Cum s-a intamplat totul
O seara care parea normala pentru o familie reunita la masa s-a transformat in cel mai mare cosmar. In casa Arrendale se nastea o eroina, o femeie care in ultimele momente ale vietii ei si-a salvat fata de la masacru.

Cosmarul a inceput pe 13 septembrie, cand, Jessica, o femeie de 33 de ani, a luat masa cu tatal fetitei sale Cobie, Antoine Davis. In seara respectiva, Antoine a baut peste masura. Tot ce il ducea capul sa faca era sa se certe cu iubita lui si, intr-un final, sa o loveasca atat de puternic incat s-o omoare. In timp ce o tragea de par si ii promitea ca o omoara, barbatul baut o facea in toate felurile.

Jessica incerca sa il calmeze, insa cu cat se apropia mai mult de el, cu atat barbatul era mai violent. Lovitura cauzatoare de moarte a fost facuta cu o bata de baseball, au declarat politistii dupa examinarea victimei. In infernul care se declansase in casa ei, Jessica a reusit sa o ia pe micuta Cobie in brate si s-o ascunda in baie. A stat langa bebelusa pana ce si-a dat duhul, scrie historiaspositivas.com.

Jessica a actionat instinctual, iar in momentul in care a mers direct spre baie a inceput sa isi piarda constienta, au declarat medicii. „A avut o forta incredibila. Nu mai avea constienta, insa a reusit sa o protejeze pe micuta, care nu scotea niciun sunet in tot acel timp”, a confirmat mama Jessicai pentru WSB Radio.

Politistii au ajuns de urgenta la fata locului si au observat ca Antoine nu a vrut sa o omoare doar pe Jessica Arrendale, ci si pe fiica lor. Micuta prezenta cateva vanatai, insa traia. In cele din urma, Antoine a preferat sa se pedepseasca singur in loc sa decida judecatorii cati ani trebuie sa stea in puscarie: s-a sinucis.

Aceasta poveste arata in ce fel de lume traim. Victimele pe care le produce alcoolul sunt nenumarate. Povestea scoate in evidenta, totodata, iubirea incredibila pe care o are o mama in conditii atat de tragice precum cele traite de Jessica. Chiar daca femeia isi pierduse constienta, nu si-a pierdut dragostea pentru fetita ei.

Sursa

loading...
loading...

Imaginea asta i-a frânt inima şi i-a luat acasă, iar acum cere ajutorul! Un bucureştean cere disperat intervenţia autorităţilor

loading...

Mergea pe o stradă din Bucureşti când a dat peste o mamă care îşi plângea durerea alături de copiii ei, care dormeau pe asfalt, acoperiţi cu un prosop. Inima i s-a înmuiat pe loc şi a decis să-i ia acasă, iar acum cere disperat ajutor.

Ionuţ mergea liniştit pe stradă când a dat cu ochii de o imagine care pur şi simplu i-a frânt inima. O mamă stătea pe o bordură, cu capul sprijinit de genunchi, plângându-şi durerea, în timp ce-şi păzea cei doi copii care dormeau pe caldarâm, acoperiţi cu un prosopel. Tânărul a fost impresionat teribil de cei trei, aşa că a decis pe loc să-i ia acasă la el, însă acum le cere ajutorul prietenilor lui virtuali pentru a le găsi acestora un adăpost permanent.

”In seara asta, mergând pe strada Udriştei, Bucureşti, am rămas blocat de ce am putut vedea ….. Aceşti copii împreuna cu mama lor nu au nici un adăpost, nu au nici o soluţie, nu îi ajută nimeni, sunt pierduţi şi ai nimănui. Din păcate, mama lor nu are nici o putere, nici o soluţie să le ofere un adăpost. I-am luat pe toţi trei acasă să-i ajut cu ce pot şi eu. Sper ca cineva din această ţara în care există destui oameni bogaţi să-i poată ajuta cu un adăpost că din partea statului român poate aştepta o veşnicie şi tot nu va primi nimic …. #distribuiti, va rog. P.S – scuzaţi greşelile gramaticale, dar e scris în grabă!”, le-a cerut Ionuţ prietenilor lui virtuali.

Sursa

loading...

Ionela a ajuns la birou. Inca din prima zi de munca, sefa ei i-a arucat un pahar de apa in fata, apoi i-a varsat cafeaua pe pantaloni si a chinuit-o rau. A suportat-o o luna pana cand a pus la cale un plan

loading...

Putini sunt cei care ar fie rezistat fie si trei zile in mediul in care am fost eu obligata sa-mi practic meseria. Eu n-am avut incotro, asa ca a trebuit sa suport o dictatoare nebuna. Din fericire, intr-un final am avut norocul sa-i descopar punctul sensibil.

Cand am aflat ca am fost aleasa pentru postul de inginer proiectant la una dintre cele mai mari firme din partea de vest a tarii, am fost in al noualea cer. Ce imi puteam dori mai mult ca tanara inginera? Mi s-a oferit chiar si un autoturism pe care il puteam folosi in timpul liber si in concediu.

In prima zi de serviciu, am cunoscut-o pe doamna Ana, sefa mea. Eram bucuroasa si credeam ca ne vom intelege bine. Ma asteptam ca o femeie sa fie intelegatoare, sa empatizeze cu alte femei si sa formeze o echipa unita.

Pentru inceput, am primit un proiect destul de scurt de care sa ma ocup. Am avut o mica nelamurire si am rugat-o pe doamna Ana sa ma ajute. Ea mi-a raspuns, tafnoasa:

— Dar ce te-au invatat, draga, la facultate? Ai mancat banii parintilor atatia ani si nu stii sa rezolvi o problema banala?

M-am simtit foarte prost. Credeam ca asa era normal sa mi se raspunda, pentru ca nu mai avusesem alti sefi pana atunci. imi era rusine cu mine. M-am dus la baie si am inceput sa plang. Doamna Ana a venit dupa mine:
— Mai fetito, crezi ca noi te platim ca sa stai aici si sa dai apa la soareci? Ori te intorci la lucru, ori te concediez!

Dupa ce a rostit amenintarea, a umplut un pahar cu apa si mi l-a aruncat in fata.

— Hai, sterge-te si treci la treaba! mi-a ordonat.

loading...

M-am executat imediat. Mi-era teama ca as fi putut pierde acel serviciu. Locuiam cu chirie, aveam facturi de platit si trebuia sa imi ajut si tatal, care se afla in spital. Cand m-am asezat la birou, am vazut ca tot ce lucrasem pana atunci fusese sters.

— Doamna Ana, proiectul meu a disparut! Tot ce am lucrat pana acum s-a sters!

— Fetito, vad ca nu esti capabila de nimic! Nu inteleg ce cauti aici! Cum te-ai angajat? Ia zi-mi, te-ai culcat cu Vali? a spus, ridicand degetul acuzator spre mine.

Vali e patronul firmei de constructii. Îl vazusem o singura data, la interviul final. Nici prin cap nu imi trecuse ca cineva mi-ar fi putut aduce asemenea acuzatii. La auzul acelor cuvinte, nu am mai rezistat si am inceput sa tip la ea, cu riscul de a fi data afara:
— Doamna, eu am venit aici ca inginer. Am aceeasi diploma pe care o aveti si dumneavoastra. Faptul ca aveti cativa ani in plus si experienta nu va da dreptul sa ma umiliti!

— Eu te umilesc? Dar faptul ca tu nu stii nimic si ma intrebi pe mine cum sa termini proiectul nu te umileste?

Nu am mai spus nimic. Dupa 8 ore de stat in acelasi birou cu femeia aceea, simteam ca innebunesc. La finalul programului, mi-am luat geanta si ma pregateam sa plec. Sefa m-a vazut.

— Ce faci, Ionela? Rupi usa din prima zi? De aici plecam numai cand ne terminam treaba! Daca am face toti ca tine, nu ar mai avea cine sa lucreze in firma asta!

Mi-a spus ca trebuia sa raman in mod constant cel putin doua ore peste program daca aveam de gand sa profesez ca inginer si m-a amenintat ca, daca nu o ascultam, avea grija sa se termine cu cariera mea.

Nu stiam cum sa procedez ca sa intru in gratiile acelei femei ciudate. Mi se parea de o rautate extrema. Cand am ajuns in sfarsit acasa, dupa vreo 12 ore de munca, eram obosita si stresata. Ma intrebam cum aveau sa fie urmatoarele zile, daca prima se desfasurase in felul acela. Mi-am facut un ceai si am plans in voie.
A doua zi, am luat-o de la capat. Cand am ajuns la birou, mi-am facut o cafea tare si m-am apucat de lucru. Doamna Ana, cand a vazut cana pe biroul meu, a explodat:

— Nu ti-e rusine, Ionela? Cum crezi ca vei invata sa fii inginer proiectant daca stai cu cafeaua in fata?

A luat cana si mi-a varsat-o pe pantaloni. Nu-mi venea sa cred ce umilinta trebuia sa suport pentru un salariu si un post de inginer.

— Cum va permiteti? am intrebat-o, sfidand-o cu privirea.

— Cum imi permit? Ai sa vezi tu cat pot sa imi permit cand am sa-ti semnez concedierea! Esti doar o tarancuta proasta care se crede inginera la oras! Draguto, aici ori lucrezi, ori zbori!

În tot acest timp in care sefa ma umilea si ma ameninta, eram singure in birou. Cosmarul continua in fiecare zi. Mi-am propus sa plec de la firma aceea. Numai ca nu aveam timp sa depun CV-uri si sa merg la interviuri de angajare, iar sa stau acasa nu imi permiteam. Aveam nevoie de bani.

Dupa aproape o luna in care am fost terorizata de atitudinea doamnei Ana, am fost invitata de Vali sa il insotesc pe teren. in masina, a inceput sa se intereseze de mine.

— Cum ai fost primita la noi in firma? m-a intrebat el. Te-ai adaptat, esti multumita?

M-am ferit sa il privesc in ochi pentru ca imi venea sa plang. M-am uitat pe geam si m-am prefacut ca nu-l aud. Vali, un tip inteligent, si-a dat seama ca nu eram in regula. A tras masina pe partea dreapta si a oprit motorul. Eram doar noi doi, inconjurati de camp. M-a apucat de barbie si mi-a intors fata spre el.

— Ionela, vreau sa fii sincera cu mine! Vreau sa stiu ce se intampla cu doamna Ana. De anul trecut, de cand a murit Geta, nu a rezistat nicio fata sa lucreze cu ea mai mult de o saptamana. Tu esti singura care a ajuns la o luna.

Cand am auzit, m-am enervat. Am inceput sa imi vars nervii pe el, de parca ar fi fost vinovat pentru ceea ce mi se intampla.

— Ce se intampla? Este firma ta si ma intrebi pe mine ce se intampla? Femeia aia ma chinuie in fiecare zi, imi varsa cafeaua pe mine, ma obliga sa stau 12 ore la birou, ma umileste, ma jigneste! Jur ca, daca as avea din ce sa traiesc o luna, as pleca fara sa ma uit inapoi!

Vali nu se astepta la o asemenea izbucnire. Niciuna dintre fetele care fusesera inaintea mea in firma nu ii spusese de ce demisionase. Cateva minute, niciunul dintre noi nu a mai spus nimic. Vali m-a luat de mana si a inceput sa imi povesteasca:

— Îmi pare rau ca ai trecut prin asta chiar sub ochii mei, Ionela! Promit ca o sa rezolv situatia. Geta, inginera care a murit anul trecut, era fata Anei. Nu mi-a placut niciodata ca femeie, dar Ana era hotarata sa o marite cu mine. S-a imbolnavit grav si, in cateva luni, s-a stins. Ca sa-i ocup timpul Anei, am avansat-o. Problema este ca nu accepta nicio alta inginera pe postul fiicei ei. Asta e motivul pentru care se poarta urat si incearca sa te forteze sa pleci. Mi-a fost mila de ea si am tot sperat ca va depasi momentul, dar in ritmul asta ma duce la faliment. Am sa o rog chiar azi sa paraseasca firma. Tu ii vei lua locul!

Cand am auzit povestea doamnei Ana, m-a cuprins mila. imi si imaginam cata suferinta purta femeia aceea in suflet. Avea impresia ca eu luam ceva ce i se cuvenise fiicei sale. De asta nu ma putea accepta. Am incercat sa-l imbunez pe Vali:

— Nu, te rog, nu face asta! Daca isi pierde si serviciul, dupa ce si-a pierdut fata, nu-i mai ramane nimic. Lasa-ma sa vorbesc cu ea!

Vali a acceptat sa-i mai acorde o saptamana. Mi-a spus ca o va urmari.

Cand m-am intors la birou, am cumparat niste placinte calde. I-am oferit una doamnei Ana si i-am spus:

— Doamna Ana, eu nu am nici mama, nici tata langa mine. Mama se chinuie la tara cu gospodaria, nu mai e tanara si e si bolnava. Tata zace in spital. Mi-ar face placere daca ati manca cu mine. Mi-ati fi ca o mama!

Cuvintele mele au ajuns mai repede decat ma asteptam la sufletul ei. A inceput sa planga. I-am oferit niste servetele si am imbratisat-o.

— Ti-a povestit Vali despre Geta?

— Da. imi pare tare rau!

— Si ce ti-a spus despre fata mea?

— Mi-a spus ca era cea mai buna inginera din firma, un om deosebit. stiu ca nu o voi putea inlocui vreodata si nici nu imi doresc asta. Tot ce vreau este sa imi fac treaba pentru care am fost angajata si sa merit banii pe care ii castig.

Doamna Ana m-a imbratisat si mi-a cerut iertare. A scos niste poze cu Geta pe care le pastra in sertarul de la birou. A plans mult in acea zi si mi-a povestit despre fiica ei. Se simtea usurata ca a avut cu cine sa vorbeasca.

Din acea zi, doamna Ana chiar a devenit o a doua mama pentru mine. Vali a fost multumit de intorsatura pe care au luat-o lucrurile si m-a recompensat cu o prima uriasa si un concediu la mare. Acum sunt foarte multumita de serviciul meu si pot spune ca lucrez din placere si fara stres.

Sursa

loading...

Eram sigur că nevasta mea mă înșală. Mi-a zis ca de ziua ei pot să mă duc cu prietenii mei la pescuit, că ea oricum o să fie la muncă

loading...

Vă facem cunoștință cu o nouă poveste din categoria “nu știm dacă este reală dar ne-ar plăcea tare mult să fie”. Un bărbat începe să bănuiască tot mai mult că soția îi pune coarne. Ce face el? Nu, nu o confruntă. Ci așteaptă să se convingă că este adevărat, să strângă mai multe dovezi ale infidelității ei. Și, nu în ultimul rând, să plănuiască o răzbunare simplă dar mai mult ca perfectă.

Să-i aflăm pățania:

“Aveam sentimentul că mă înșală, dădea tot mai multe semne că am dreptate, odată cu trecerea timpului. Mereu zâmbea și râdea când își butona telefonul; dacă o întrebam ce este, zicea că e mama ei la celălalt capăt. Așa-zisul stat peste program la birou aproape zilnic; dar când sunam acolo, colegii ei spuneau că plecase de ceva timp. Când am confruntat-o, mi-a zis – râzând cu gura până la urechi – că e doar o glumă de a lor.

Cea mai clară dovadă că nu mi se pare am primit-o când s-a dus după lapte la 11 și jumătate noaptea și s-a întors pe la 2. Sfatul pe care îl dau oricărei persoane care crede că este înșelat este simplu: angajează un detectiv particular. Acesta va strânge dovezi palpabile care te vor ajuta mai mult decât crezi la procesul de divorț.

Câteva luni s-au scurs și a venit ziua ei. Știu ce te gândești, tu cel care citești asta: de ce am așteptat atâta timp până să o confrunt și de ce a trebuit să o fac tocmai de ziua ei. Răspunsul la prima întrebare este simplu: am vrut să strâng cât mai multe dovezi să-i dau avocatului meu și, totodată, să rezolv tot ce trebuie pentru o nouă locuință. În ceea ce privește a doua întrebare… era OBLIGATORIU să fie de ziua ei. Nu de alta, dar… Am întrebat-o ce vrea să facă de ziua ei și ea mi-a zis să plec din oraș cu băieții că ea va fi la muncă atunci, că nu vrea să se serbeze, nu vrea să i se reamintească faptul că îmbătrânește.

Ca să nu mai spun că am găsit o sticlă de șampanie și 2 pahare bine ascunse în dulap… Am crezut că îmi pocnește ceva pe creier atunci, jur! Așa că am făcut exact ce ar face un bărbat sensibil: mi-am strâns câteva lucruri și m-am dus la un prieten, prefăcându-mă că am plecat din oraș. De acolo am luat legătura cu părinții ei și cu câțiva prieteni apropiați. Le-am spus că vreau să îi fac o maaaare mare surpriză de ziua ei: să dăm buzna peste ea în cameră cu tort, baloane, confetti etc. Sună amuzant, nu? Ei bine, chiar a fost! He he…

Le-am dat tuturor celor implicați întâlnire în fața aaprtamentului nostru la 8:30 dimineața. În linștea cea mai profundă, ne-am strecurat toți pe nesimțite în casă și apoi în fața dormitorului, cu mama ei în frunte, ținând mândră și entuziasmată tortul în mâini și rânjind de la o ureche la alta. Trântesc tare ușa de perete și țipăm toți: SURPRIZĂĂĂĂĂĂ!

Eh, surpriza a fost de partea noastră și de partea cealaltă a ușii, cu soția mea și amantul ei în prim-plan și goi pușcă, holbându-se la noi șocați. Mama scapă tortul, sora țipă, tatăl începe să răcnească din toate puterile. Iar eu… eu mă prefac îngrozit și îndurerat de spectacolul din fața noastră, în timp ce prietenii ei se agită și țipă, încercând să ne scoată pe toți afară din cameră.

loading...

Soția mea, pardon, fosta mea soție plânge în pumni și strigă spre mine “Cum ai putut?!?”, în vreme ce amantul se împleticește, încercând să-și tragă cât mai repede o pereche de pantaloni pe el în timp ce evadează din căminul conjugal.

E inutil să mai spun că a fost unul dintre cele mai frumoase cadouri aniversare pe care le-am făcut…

Sursa

loading...

Însărcinată, a mers să facă ceea ce credea că va fi o ecografie de rutină. Când a început să se uite pe ecran, doctorița s-a schimbat la față. S-a uitat șocată la femeie și i-a spus cu glasul tremurat:

loading...

Soții Oksana Kobeletskaya (36 de ani) și Serghei Kobeletskaya erau extrem de fericiți pentru că urmau să aducă pe lume un nou membru al familiei, un frățior sau o surioară pentru fiica lor de 3 ani.

Însă când femeia a mers la una dintre consultațiile de rutină, medicii i-au spus probabil cea mai șocantă noutate din viața ei.

„Totul era ca de obicei: abdomenul gol, gelul și senzorul. Dar când a început să se uite pe ecran, doctorița și-a schimbat expresia feței, iar eu m-am speriat foarte tare” — își amintește Oksana. — „ Îmi amintesc cum ea a început să numere cu voce tare feții, spunând că pentru aceasta ar trebui să mi se ofere o casă pe litoral…”

În sfârșit, medicul a pronunțat rezultatul: ecograful a arătat clar cinci feți! Nașterea unor cvintupleți fără fertilizare in vitro este un fenomen foarte rar: 1 caz la 55 de milioane. Și în timp ce Oksana încerca să accepte noutatea, medicii discutau entuziasmați despre pacienta lor unică. Majoritatea colegilor lor nu vor vedea așa ceva în întreaga lor viață!

„Eu nu reușeam să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Aveam impresia că visez și că îndată mă voi trezi” — își amintește femeia. Viitorilor părinți le-a fost destul de dificil să accepte această noutate șocantă. Doar toate planurile, pe care ei le gândiseră pentru viitor, trebuiau deja să fie schimbate… Însă ei nu aveau de gând să renunțe la un asemenea dar al destinului.

Travaliul a început în a 30-a săptămână de sarcină. Când a ajuns la spital, Oksana era deja așteptată de opt medici și asistente de la maternitate. Mai târziu ea își amintea că medicii o tratau ca pe o vază de cristal — cu foarte multă atenție.

loading...

Trei băieței și două fetițe au apărut pe lume prin cezariană. În ciuda temerilor medicilor, toți cinci erau sănătoși, chiar dacă inițial aveau nevoie de îngrijiri suplimentare.

Evident, imediat după ce s-au născut, Dariya, Aleksandra, Denis, Vladislav și David au devenit vedete. Nașterea lor este unicul caz cunoscut din Ucraina.

Sursa

loading...

A întâlnit-o în 1972 și nu a mai văzut-o niciodată de atunci. Ce i-a scris după 43 de ani femeii care i-a salvat viața

loading...

Un bătrân a publicat o scrisoare emoționantă care speră să îl ajute să dea de urma unei femei pe care a întâlnit-o în 1972, când era pe punctul de a se sinucide. A fost o întâlnire de doar câteva ore, într-o zi ploioasă, dar care i-a schimbat destinul.

Întâmplarea a avut loc în 1972, în New York. Fost pilot în forțele militare americane, bărbatul era în depresie după ce participase la un bombardament în Vietnam. Iată ce i-a scris femeii care i-a salvat viața:

„Te-am întâlnit pe o vreme ploioasă în ultima zi a anului 1972, aceeași zi în care plănuisem să mă sinucid.

Cu doar o săptămână înainte, la cererea lui Richard Nixon și a lui Henry Kissinger, am zburat peste Hanoi într-un avion B-52, de unde am aruncat 48 de bombe. Nu știu câte case am distrus și câte vieți am luat, dar în ochii superiorilor mei eram un adevărat erou.

În ajunul Anului Nou, stăteam în apartamentul meu cu o sticlă de whisckey aproape goală în față și cu un sentiment crunt de vinovăție, care îmi măcina sufletul. Când sticla s-a golit, am plecat să îmi cumpăr alta și mi-am promis că la întoarcere o să mă ucid cu una dintre armele pe care le aveam în casă.

Am sfârșit prin a mă plimba ore în șir pe stradă fără să știu încotro mă îndrept. Mergeam de-a lungul străzii Hanover, când din cerul gri și mohorât a început să cadă o ploaie măruntă, dar grea. O ploaie care parcă încerca încet, încet să îmi spele toată vina care atârna ca un plumb pe umerii mei. Nimic, însă, nu îmi putea alunga sentimentul de vinovăție, așa că am decis să mă întorc în apartamentul meu.

Atunci te-am văzut pe tine.

Stăteai adăpostită sub balconul de la Old State House. Purtai o rochie de gală, care deopotrivă părea regală și ridicolă. Părul tău castaniu era pieptănat pe o parte și o galaxie de pistrui îți prăfuia umerii. Nu văzusem niciodată ceva mai frumos!

loading...

Când m-am alăturat și eu sub balcon, m-ai privit cu ochii tăi mari și verzi. Te-am întrebat dacă ești în regulă și mi-ai răspuns că ai avut zile mai bune. Apoi te-am întrebat dacă vrei să mă însoțești la o ceașcă de cafea. Drept răspuns, m-ai luat de mână și ne-am dus într-unul din barurile de pe colț, unde am discutat întocmai ca niște vechi prieteni.

Am râs, ne-am lamentat, mi-ai povestit despre logodna ta cu un bancher pe care nu îl iubeai, eu nu ți-am povestit despre Vietnam, deși m-am confesat cu multe altele, însă mi-am dat seama că vedeai lupta de viață și de moarte din interiorul meu. Totuși, ochii tăi nu ofereau niciun dram de compasiune și m-am îndrăgostit de tine pentru asta.

După aproximativ o oră, m-am scuzat și m-am dus la toaletă. Am stat acolo câteva minute, m-am uitat în oglindă și m-am întrebat dacă să mă întorc la masă și să te sărut sau să mă întorc în apartamentul meu, unde mă aștepta pistolul și să îmi pun capăt zilelor. Mă hotărâsem să te sărut și să îți mărturisesc totul, dar când am revenit la masă tu nu mai erai. Nu mi-ai lăsat niciun bilet, nimic. Ca și cum nu ai fi existat. Întâlnirea noastră s-a terminat la fel de brusc pe cum a început. Eram devastat! Timp de un an de zile, m-am dus în fiecare zi în acel local, sperând că te voi revedea, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Amintirea ta m-a ținut în viață.

Îmi dau seama acum că indiferent dacă ne vom mai vedea sau nu, tu ai avut și încă ai un rol crucial în viața mea. Datorită ție mi-am continuat viața, m-am iertat, m-am căsătorit cu o femeie excepțională care a murit în urmă cu patru ani și am crescut un bărbat de care mă simt mândru, dar care a murit și el în urmă cu un an. Am trecut prin vremuri grele, dar de fiecare dată când simt că nu mai pot, o ploaie începe să cadă și chipul tău îmi apare în față. Și găsesc puterea de a merge mai departe.

Mi-ai insuflat viață într-o după-amiază ploioasă, și îți sunt recunoscător pentru asta. Oriunde ai fost, oriunde ești, trebuie să știi că te port în continuare în inima mea”.

Sursa

loading...

Mare atenție! A apărut o nouă schemă de fraudă telefonică: o întrebare inofensivă, care vă poate lua totul! vedeți imediat despre ce este vorba ca să vă protejați pe voi și familia voastră

loading...

Poliția îi avertizează pe toți deținătorii de smartphone-uri despre o nouă schemă frauduloasă. Ea este extrem de simplă: sunteți apelat de un număr necunoscut.

Deseori codul telefonic al răufăcătorului coincide cu codurile companiilor locale de telefonie mobilă. El vă întreabă: „Mă auzi?”. În majoritatea cazurilor abonatul răspunde: „Da”. Între timp infractorul înregistrează acest „da” și îl utilizează în timpul operațiilor de confirmare vocală a cardului bancar.

Suzanne Grant, directorul departamentului de protecție a drepturilor consumatorilor din cadrul Federației Americane a Consumatorilor, a anunțat următoarele: „Când pronunțați cuvântul „da”, dumneavoastră vă dați acordul pentru o anumită tranzacție bancară. Mulți consideră că acest lucru este nepoliticos, dar cea mai bună strategie într-o asemenea situație este să închideți apelul.”

Pe lângă fraza „Mă auzi bine?”, infractorii pot să utilizeze și alte întrebări răspândite, care implică răspunsul „Da”: „V-ați plătit facturile?” sau „Aveți o locuință proprie?”

Poliția ne recomandă să ne ferim de răufăcători și:

Să nu răspundem la apelurile cu numere necunoscute.
Să nu dăm informații personale la telefon.
Să nu ne confirmăm numărul la telefon.
Să nu răspundem la întrebările necunoscuților la telefon.
Dacă ați fost apelat de un număr suspect, puneți receptorul și sunați îndată la poliție. Dacă ați primit până în prezent asemenea apeluri, vă recomandăm să vă verificați conturile bancare.

Sursa

loading...

A cunoscut un barbat pe Facebook, a acceptat sa fie sotia lui si a vandut tot ce avea pentru a se casatori cu el, desi nu il vazuse niciodata in realitate. E cutremurator ce a aflat aceasta femeie cu cateva zile inainte de nunta

loading...

O femeie din Marea Britanie vrea sa traga un semnal de alarma referitor la relatiile amoroase stabilite pe internet, in contextul in care din ce in ce mai multe persoane apeleaza la acest mediu pentru a-si gasi jumatatea.

Totul a inceput dupa ce Evangelina Tsadiosou, in varsta de 40 de ani, a cunoscut pe Facebook un barbat din Statele Unite. Cei doi au inceput sa vorbeasca din ce in ce mai mult si, in cele din urma, s-au si cuplat.

Mai socant este faptul ca, desi nu il intalnise personal niciodata, Evangelina a acceptat sa fie sotia lui. Planul era ca aceasta sa vanda tot ce are in Marea Britanie si sa mearga in Canada, pentru a se stabili acolo alaturi de el.

Femeia l-a urmat pana la capat si, orbita de dragoste, si-a instrainat toate lucrurile, de la casa si pana la masina, pentru preturi de nimic.

Socul a fost foarte mare in momentul in care, cu doar cateva zile inainte de plecare, ea a fost contactata de o alta femeie, care i-a spus ca barbatul era un escroc sentimental.

Practic el avea mai multe „relatii” si era logodit cu o gramada de femei din toata lumea, de care isi batea joc. Evangelina s-a hotarat sa vorbeasca si sa isi faca cunoscuta patania pentru ca alte femei sa nu cada in astfel de capcane.

Acum ea vrea sa isi reconstruiasca viata si planuieste sa se stabileasca in Statele Unite, unde vrea sa isi lanseze o cariera in muzica.

Sursa

loading...
loading...

„Elena făcuse un infarct, iar eu am salvat-o. Fiind bătrână și bogată, îmi venise o idee: să am grijă de ea și să rămân eu cu banii. Nu i-am zis nimic de planul meu diabolic, mai ales că avea un fiu. Luasem cea mai proastă decizie cu averea. Într-o zi, femeia mi-a dat o scrisoare. De atunci, trăiesc o adevărată dramă.. „

loading...

Nu-mi mai încăpeam în piele când, într-o dimineață, poștașul a adus scrisoarea pe care o așteptam de luni de zile. Candidasem pentru un post de asistentă medicală în București; o făcusem mai mult la stăruințele mamei mele, care era de părere că, la cei douăzeci și șase de ani câți împlinisem de curând, ar cam fi fost vremea să plec de acasă și să învăț să stau pe propriile picioare.

Mama, după ce a terminat cu felicitările, mi-a smuls scrisoarea din mână și a plecat să le-o arate vecinelor. Eu am rămas singură în camera mea și am început să-mi fac bagajele. La drept vorbind, nici nu aveam prea multe lucruri. Câteva haine și pe Marty, un ursuleț de pluș, singura amintire pe care o aveam de la tatăl meu, care ne părăsise cu mulți ani în urmă.

Despărțirea de mama a fost mai ușoară decât aș fi crezut. Ea plângea în hohote, iar eu încercam să o consolez. Pe undeva, eram fericită că urma să ajung taman în Capitală. Era șansa pe care o așteptam de mult, șansa de a o lua de la capăt, într-un loc nou.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în București a fost să-mi caut o locuință cât mai ieftină. După destul de multe încercări, am găsit o garsonieră pe la marginea orașului, una de la balconul căreia se putea vedea un lan de porumb. Nu era chiar panorama pe care o visasem, dar era un început… M-am înțeles cu proprietarul la un preț decent, pe care să mi-l pot permite din salariul de asistentă.

Bucureștiul mi s-a părut încă din prima clipă un oraș groaznic. Colegii de serviciu mă asigurau că o să mă obișnuiesc, dar pe ascuns mă porecliseră „Provinciala”. Zilele se scurgeau una după alta, fără a aduce cu ele acea schimbare de care aveam atâta nevoie. Cele mai grele erau sâmbetele și duminicile. Prieteni nu aveam, eu fiind o fire mai retrasă de când mă știu. Uneori, se-rile, auzeam râsetele copiilor care locuiau la etajul trei, imediat deasupra mea, sau urletele lui Nea Gigi, mecanicul bețiv de la doi, care venea seara acasă și le făcea educație cu pumnul copiilor și nevestei.

De când mă mutasem la bloc, căpătasem și un obicei nou: stăteam ore în șir la geam și observam persoanele care treceau prin fața scării. Cel mai mult mă fascina o doamnă în vârstă care locuia în apartamentul de vizavi. Să tot fi avut vreo șaptezeci de ani. în fiecare seară, la șapte și jumătate fix, ieșea să-și plimbe pechinezul prin fața blocului.

într-o seară însă, cei doi nu au ieșit din casă la ora obișnuită. Am așteptat preț de vreo cinci minute, dar nu se întâmpla nimic. în cele din urmă, mi-am luat inima în dinți și am ieșit din casă. Am lipit urechea de ușa doamnei și am auzit cățelul lătrând. „Să vezi că s-a întâmplat ceva cu bătrâna…”, mi-am zis.

Am început să bat în ușa apartamentului. Mai întâi încet, pe urmă din ce în ce mai tare. Nimic. Numai bietul cățel scheuna de ți se rupea inima auzindu-l.

loading...

Am alergat în casă și am sunat la 112. în mai puțin de cinci minute, au venit salvarea și pompierii. Au spart imediat ușa și atunci am văzut-o pe bătrână întinsă pe jos. Lângă ea, veghea cățelul. După câte mi-am dat seama, bătrâna făcuse un infarct. Am dus-o imediat la spital, unde doctorul mi-a spus:

— Mare noroc a avut cu tine bătrâna! Dacă nu chemai pompierii, murea sigur. Ia spune, n-are rude?

— Nu știu, domnule doctor. Eu sunt o vecină de-a dumneaei…

— Mda… în orice caz, i-ai salvat viața. Din nefericire, e posibil să rămână paralizată, dar va trăi… mi-a mai spus doctorul înainte de a se apleca din nou asupra bătrânei, care era încă inconștientă.

Era foarte palidă, dar respirația ei devenise regulată. Noaptea aceea am petrecut-o la căpătâiul doamnei al cărei nume nici nu-l cunoșteam. Toate asistentele care treceau pe acolo credeau că sunt fiica ei și mă îmbărbătau:

— Mama ta e mai puternică decât pare. Se va face bine, ai să vezi!

Eu zâmbeam stingherită și le mulțumeam pentru urări. Spre dimineață, bătrâna a deschis ochii, dar după câteva clipe i-a închis la loc. Era încă foarte slăbită. Am decis să merg până acasă și să îl aduc pe singurul suflet la care știam că ține: cățelul ei. Când și-a văzut pechinezul, bătrâna s-a luminat imediat la față.

— Nici nu știu cum să-ți mulțumesc că l-ai adus! mi-a spus bătrâna. El este tot ce mai am pe lumea asta… Pe mine mă cheamă Elena și nici nu știu cum aș putea să te răsplătesc pentru ceea ce ai făcut…

— Să vă faceți bine, asta este tot ce-mi doresc! i-am răspuns.

Elena a fost nevoită să stea în spital încă aproape trei săptămâni, timp în care am hotărât să-l păstrez pe Bobiță la mine. Bătrâna și-a revenit mult mai repede decât crezuse inițial medicul.

— Cred că este, în mare măsură, meritul tău, mi-a spus medicul făcându-mi cu ochiul. în orice caz, după ce se întoarce acasă, să ai mare grijă de ea.

Am luat în serios spusele medicului și, imediat ce s-a întors acasă Elena, m-am oferit să am grijă de ea. Se putea deplasa prin casă, dar numai cu ajutorul unui baston. De cumpărături mă ocupam eu, când plecam de la serviciu. Făceam piața, după care mă întorceam acasă, îi găteam Elenei și îi povesteam ce se mai întâmplase pe la spital. într-o seară, mi-am luat inima în dinți și am întrebat-o:

— Nu aveți nicio rudă?

— De ce întrebi?

— Fiindcă nu am văzut niciodată pe nimeni să vină la dumneavoastră…

Elena m-a privit direct în ochi și a spus:

— Am un fiu, dar nu l-am văzut de mai bine de treizeci de ani.

— Cum așa?

— Vezi tu, cu mulți ani în urmă, soțul meu și cu mine eram proprietarii unui mic atelier de ceasornicărie. Nu era cine știe ce afacere, dar nici nu pot spune că ne mergea rău. Soțul meu lucra toată ziua, iar eu mă ocupam de casă. Toată mândria mea era fiul nostru, Vladimir, care într-o zi ar fi trebuit să preia atelierul. Cel puțin așa speram soțul meu și cu mine. Dar, din păcate, în viață, nu-ți ies întotdeauna lucrurile așa cum îți propui. în timpul unei excursii, Vladimir a cunoscut o fată din alt oraș. S-au plăcut imediat, iar Vladimir ne-a anunțat că el se însoară cu fata asta și că se mută la ea.

— și dumneavoastră ce-ați zis? am întrebat eu, în timp ce amestecam supa.

— Ce să zic? M-am opus! Eu aș fi vrut să rămână aici, lângă noi. Dar cel mai hotărât a fost soțul meu, care voia ca Vladimir să preia ceasornicăria. în fond, pentru asta trudiserăm noi toată viața.

— și ce a făcut Vladimir?

— Vladimir a făcut ce a crezut el că este mai bine… A plecat cu fata. De mic a fost căpos, iar femeia asta cred că i-a sucit mințile.

— și de atunci nu l-ați mai văzut?

— Nu. Soțul meu chiar mi-a interzis să iau legătura cu el. El a sperat mereu ca Vladimir să se întoarcă într-o zi, dar degeaba a așteptat. în scurt timp, soțul meu s-a îmbolnăvit și a murit. Eu nu am putut să conduc singură atelierul, așa că l-am vândut. Cam asta ar fi povestea mea…

— Nu ați mai auzit niciodată de Vladimir?

— Ba da. 0 mătușa de-a lui a primit, cu câțiva ani în urmă, o ilustrată de la el în care îi spunea că nevastă-sa a născut gemeni și că este bine. Mie însă nu mi-a scris niciodată. Pentru orice eventualitate, am adresa lui, dar nu văd de ce să-i scriu eu prima.

— Bine, dar este fiul dumneavoastră! am răspuns eu.

— Da, dar el a ales să ne părăsească pentru fătuca aia. Dacă nu te superi, aș prefera să nu mai vorbim despre subiectul acesta.

Pentru restul serii, Elena a tăcut și s-a uitat în gol. Era foarte tristă…

A doua seară, în timp ce spălam vasele în apartamentul ei, Elena m-a chemat în sufragerie. Când am intrat în cameră, bătrâ-na stătea în fotoliu și ținea în mâini o cutiuță de lemn.

— Vreau să-ți fac un cadou pentru că ai fost atât de bună cu mine, mi-a spus Elena.

— Un cadou? am întrebat eu.

— Da. Vreau să ai de la mine acest inel. Este foarte prețios… L-am primit de la soțul meu, în ziua în care ne-am căsătorit.

— Dar… Eu… Nu știu ce să spun…

— Nu spune nimic. Poartă-l la ocazii speciale. Să-ți amintească mereu de mine!

Era cel mai frumos lucru pe care îl avusesem vreodată! De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, era prima bijuterie de valoare pe care o aveam. După ce ne părăsise tata, mamei numai de bijuterii nu-i ardea. Mereu îmi spusese că noi suntem „oameni modești”. Nu eram chiar săraci, dar nici multe nu ne puteam permite. Iar acum, aveam un inel cu diamant. De purtat, îl purtam numai în casă, pentru ca să nu-mi iasă vorbe pe la serviciu. Oricum, colegele nu mă prea plăceau și nu doream să le dau apă la moară.

După câteva zile, în timp ce făceam curat prin camera Doinei, am găsit sub niște prosoape aflate în dulap mai multe carnete cec la purtător. în primul moment, le-am pus repede la loc, dar, pe urmă, curiozitatea a învins și am început să le răsfoiesc. Elena era bogată! Aș putea spune că era chiar foarte bogată… Cu banii ăia mi-aș fi putut cumpăra un apartament cu patru camere în centrul Bucureștiului și să-l și mobilezi. Am pus cecurile înapoi la locul lor, dar ce văzusem nu-mi dădea pace: câți bani avea Elena! în aceeași zi, bătrâna mi-a dat o scrisoare.

— Pentru cine este? am întrebat.

— Este pentru Vladimir. M-am gândit că ar fi bine să-i scriu. Cine știe cât mai am de trăit… Aș vrea să-l mai văd totuși o dată. Vrei să duci tu scrisoarea asta până la poștă?

— Sigur!

Pe drum, am început însă să mă gândesc ce rost avea să apară acum Vladimir. Bătrâna ar fi putut să moară și nici că i-ar fi păsat lui de asta! Eu eram cea care avusesem grijă de ea. Fără să stau mult pe gânduri, am rupt scrisoarea și am aruncat-o la coșul de gunoi. Când am ajuns acasă, îmi părea rău de ceea ce făcusem, dar faptul era consumat. Toată noaptea m-am zvârcolit în patul meu, fără să-mi găsesc liniștea. A doua zi, arătam ca o stafie, iar colegele mă întrebau dacă nu mă simt bine.

îmi era atât de rușine de ceea ce făcusem, dar nu aveam cui să mă confesez. Elena mă întreba în fiecare zi dacă nu a venit cumva o scrisoare de la fiul ei, iar eu spuneam că nu, că poate n-a ajuns, că doar știe și ea cum merge poșta…

După cam o lună, m-a chemat într-o seară la ea. Am ajuns imediat și am găsit-o în picioare, sprijinită în baston, cu Bobiță alături.

— Am luat astăzi o hotărâre importantă! a spus pe un ton foarte autoritar.

— Da? am întrebat eu.

— îi scrisesem lui Vladimir că sunt foarte bolnavă și că aș dori să-l văd. Se pare însă că lui nici că-i pasă de ce simt eu. Foarte bine! Fie așa cum vrea el!

— Nu prea înțeleg ce vreți să spuneți…

— Ai să înțelegi imediat. Eu am niște bani depuși… Este o sumă frumușică. Aș vrea să primești tu banii aceștia după ce eu nu voi mai fi.

— Nu pot să accept așa ceva…

— Ba poți! Ai să vezi că poți, fiindcă îi meriți!

A urmat o altă noapte nedormită. De mai multe ori aș fi vrut să mă duc la Elena și să-i spun tot adevărul, dar de fiecare dată mă gândeam la bani. Ce mult aveam nevoie de acei bani… Din salariul meu de asistentă medicală nu aș fi reușit niciodată să-mi cumpăr o casă.

A doua dimineață, am ajuns devreme la Elena. Era ziua cea mare! Când am intrat în apartamentul ei, era prăvălită în fotoliu. Am înțeles imediat că avusese un nou infarct și am chemat Salvarea. în drum spre spital, Elena mi-a spus cu glas stins:

— Te rog, sun-o pe mătușa lui Vladimir. Numărul ei este în agenda mea. Ea are numărul de telefon al băiatului meu. Te rog pe tine să-l suni și să-l rogi să vină…

Nu am sunat-o pe mătușă și nici pe Vladimir. în fond, eu eram cea care avusese grijă de Elena, nu Vladimir! A doua dimineață, când m-am dus la spital, Elena m-a întrebat imediat:

— Ce-ai făcut? Ai vorbit cu Vladimir? Când vine?

— Am vorbit cu el și a spus că încearcă să vină, dar nu știe când…

— încearcă să vină… a repetat ea, iar ochii ei priveau în gol. Deci așa…

Aș fi vrut să o întreb de carnetele CEC care erau încă sub prosoapele din dulap, dar mi-am dat seama că nu mă mai auzea. Așa că am plecat spre casă. Spre seară, când tocmai făcusem un duș, am auzit soneria. Cine să mă caute pe mine?! Nu am prea multe cunoștințe în București. Am deschis ușa și în prag stătea un bărbat masiv, cu o barbă neagră și deasă. Intuiția mi-a spus că trebuia să fie Vladimir și am simțit cum înlemnesc.

— Bună ziua, a spus bărbatul pe un ton rece, care nu prevestea nimic bun. Eu sunt Vladimir, dar după felul în care mă privești bănuiesc că știi și cine sunt, și de ce am venit… Vin de la spital, unde am avut o discuție cu mama. Noroc că a sunat-o pe mătușa mea, s-o întrebe de ce nu o vizitează, că altfel nu aflam niciodată că maică-mea este în spital. Dar am înțeles că tu ai fi trimis și o scrisoare pe adresa mea, ba chiar că noi doi am fi vorbit la telefon. Ce ai de spus, domnișoară?

— Eu… Pot explica totul.

— Ba nu poți explica nimic! Ai abuzat de încrederea mamei mele și ai vrut să o jefuiești. Să-ți fie rușine!

A fost prima și ultima oară când l-am văzut pe Vladimir. Până a revenit Elena din spital, eu deja dispărusem din bloc… Au trecut 20 de ani de atunci, dar eu tot nu am uitat de ce am fost în stare.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Sursa

loading...
loading...